Unghia incarnata

Unghia incarnata deseori cu evolutie recurenta poate afecta serios calitatea vietii daca este ignorata iar boala este „dusa pe picioare”.

Este afectat mai frecvent degetul mare de la picior (haluce) si de cele mai multe ori evolutia este trenanta, insidioasa, fara tratament specific putand conduce la impotenta functionala severa si suprainfectie bacteriana.

Pielea din jurul unghiei devine rosie, dureroasa spontan sau la cea mai mica atingere. In unele situatii cand boala evolueaza zona respectiva devine friabila, sangereaza usor sau se elimina o colectie pureulenta ( botriomicom).

De ce apare unghia incarnata?

1. Taierea incorecta a unghiilor- fie prea scurt, fie taierea marginilor unghiale ceea ce va determina ca marginea distala sa creasca incorect fiind acoperita de pielea din jur. Cu alte cuvinte avem o unghie „prea mare pentrul locul ei”

2. Purtarea de incaltaminte prea stransa cu varful ascutit ce creaza o presiune constanta asupra marginilor laterale unghiale.

3. Transpiratia platara excesiva – daca pielea din jurul unghiei este foarte moale, marginile libere unghiale „intra” mai usor in tesutul cutanat inconjurator.

4. Forma anatomica a patului unghial ce predispune ca unghia sa creasca curbata inspre lateral.

5. Traumatismul acut al zonei poate determina aparitia unghiei incarnate

6. Infectia micotica cronica avand drept consecinta ingrosarea lamei unghiale creste deasemenea riscul aparitiei unghiei incarnate.


In ce consta tratamentul?

Interventia chirurgicala ( avulsie partiala unghiala cu matricectomie chimica) este cea mai buna metoda terapeutica cu cele mai mici sanse de recidiva fata de tratamentele conservatoare. Procedura este minim invaziva, se efectueaza cu anestezie locala ,pacientul isi poate relua imediat activitatea iar rezultatul estetic este excelent.

Metoda nu necesita scoatere in intregime a unghiei ci indepartare unei portiuni din lama unghiala impreuna cu chiuretarea tesutului cutanat din partea exterioara a unghiei.

Se incearca astfel o corectare a cresterii marginilor laterale ale unghiei care vor fi „obligate”sa creasca drept fara a se curba inspre tesutul cutanat din jur.

Pentru a distruge celulele germinative care generaza unghia se aplica o substanta chimica ( fenol) la nivelul patului unghial.

Cat dureaza interventia?

Tratamentul dureaza aproximativ 30 de minute iar recuperarea este relativ rapida. Pacientul este sfatuit cum sa-si toaleteze zona prin aplicarea de creme antibiotice si reepitelizante iar aspectul de „unghie normala” este dobandit dupa aproximativ 2 saptamani.